infinitul din noi

La baza suntem fiinte de lumina.., venite aici sa se murdareasca in mocirla creata de societate. Initial Pamantul era un paradis si acum, mai ales aici, in Romania, pe alocuri inca ma este. Problema omului modern este ca a uitat sa mai traiasca dupa legile naturii. Si tocmai din cauza aceasta se duce totul naibii. Ne nastem parca programati pe un rush anume, sa ajungem undeva, sa facem ceva.., unii dintre noi au noroc si raman in lumina si creeaza la randul lor lumina, altii, mai putin norocosi, nu reusesc sa se inteleaga cu lumina si creeaza intuneric.., mai sunt si convertitii (de ambele tabere) si mai sunt si aceia care au parte de cel mai mult stres: cei de la jumate si stii care e culmea, si tu, si noi marea majoritate suntem la jumate, insasi faptul ca suntem om ne pozitioneaza direct la jumate.
Ideea si esenta este fata de care extrema suntem mai apropiati. Si asta este foarte important dar si aici revin la vorbele geniale ale lu nenea Einstein: "Totul e relativ".., daca la scoala/facultate/job iti bati joc de cineva si acasa cand vi dai ceva bani unui cersetor asta nu te face cu nimic un om mai bun. Sunt momentan cand fiecare din noi e fie bun, fie rau dar cu riscul de a ma repeta, depinde ce ne defineste.
Personal, din apropierea de lumina am dobandit mici cadouri, pot simti anumite lucruri fara sa am nevoie de dovezi.., pot crea cu usurinta, pot vedea oamenii asa cum sunt fara sa trebuiasca sa petrec mult timp cu ei. Au fost si clipe cand negam existenta multor lucruri si puneam la indoiala mai totul si atunci stiu cel mai bine ca eram in totala orbire.
Momentul unei adevarate revelatii daca imi permiti a fost atunci cand iubirea a crescut si s-a manifestat la valori maxime in viata si inima mea. Alaturi de persoana alturi de care in curand am sa fac 2 ani de casatorie am reusit sa fiu intr-atat de productiv cat nu am fost nicicand pana in ea. Adevarat ca momentele tensionate ard mai rau ca orice foc si poate uneori suntem copii dar am ajuns sa inteleg ca dragostea in forma ei pura este navalnica.., este infuzie de libertate absoluta si implicit, trebuie sa ii accept si reversul dar toate momentele, mai ales cele urate, sunt benefice reimprospatarii si evolutiei.
Nu stiu cum gandesti tu si cum vezi faza cu iubirea (e posibil sa fi suferit, e posibil sa nu fi suferit) insa niciodata nu am inteles cum poti sa crezi ca te poti feri de focul ei. Am auzit oameni care au grija de cine se indragostesc.., sau oameni care au o adevarata "fisa tehnica" a persoanei cu care vor sa fie si de care sunt sigur ca vor fi indragostiti atunci cand o vor vedea/intalni. Adevarul este ca nu e deloc asa iar daca asta se intampla iubirea de acolo ajunge fie fortata, fie iluzorie, fie in prea putine cazuri adevarata.
Pentru mine si dupa cum am mai citit, vazut, auzit, iubirea este cel mai nerational lucru.., iubirea nu are nimic de a face cu gandirea, cu planificarea s a m d.., iubirea are de a face cu sufletul/inima. Si pentru mine, si daca te gandesti un pic in trecut, sunt sigur ca si pentru tine.., cum spuneam, pentru mine inima a generat cele mai bune rapsunsuri.., sunt aici pentru ca in cele mai multe cazuri mi-am ascultat inima.., daca as fi ascultat de ratiune probabil ca inca eram un burlac frustrat care nu contenea sa se laude cat de dorit este el de femei dar de fapt mintea cu nerusinare.
Niciodata nu am fost un adevarat sex symbol pentru fete/femei insa am mizat pe un lucru vital si anume pe acela ca trebuie sa existe un moment cand voi fi placut si voi place la randul meu persoana potrivita (nu gandi ca acest post este un elogiu adus dragostei, vb de fapte si lucruri din lumea asta, nu de basme), si asa a fost.

Nu ma intreba de ce azi am vorbit de iubire, ma asezasem cu alt scop in fata unui nou post dar se pare ca inima a cerut ratiunii altceva, si anume ce citesti tu acum. Sper sa iti placa si sper sa ma insotesti in calatoria asta, sunt multe de spus si vreau sa ma asigur ca voi spune destule.